Singurătatea, în doi


Singurătatea sau solitudinea este o stare emoțională de izolare, când o anumită persoană simte lipsa relaționării cu ceilalți sau nu simte iubire. Singurătatea este variabilă în intensitate și trăire. De fapt, ceea ce contează este modalitatea in care se raportează persoana față de singurătate. Motivele pentru modul în care este percepută o situație își are rădăcinile în istoria emoțională a copilăriei.

Teama de singurătate apare cel mai adesea datorită unei imagini de sine negative – nu sunt bun de nimic, nu sunt valoros. Teama de singurătate este mult mai intensă decât singurătatea însăși. Sunta cazuri in care persoana somatizează(vomita….) datorită incapacității de a se simți singură.
Poți să fi într-o relație de cuplu și să te simți singur(ă). A fi cu cineva nu presupune automat a fi alături de el, ci poate presupune tot o stare de conflict, în care o persoană se simte singură, și nu ca facând parte dintr-o relație. Nevoile persoanei sunt de a fi iubită, respectată, valoroasă pentru celălalt; uneori femeile se asteaptă ca partenerul, prin caracterul lui masculin, sa-i aducă o trăire intensă care să rezolve singurătatea.
Adesea, unul dintre cei doi parteneri își doresc o consiliere psihologică, pentru a se regăsi în relație.

Singurătatea este o stare dificilă dacă este resimțită ca atare. O autocunoaștere mai profundă duce la așteptări și nevoi realiste atât pentru sine, cât și pentru partener.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+