Relaţia dintre suflet şi corp


„Află că sufletul omului este înălţat mai presus şi este independent de toate infirmităţile corpului sau ale minţii. Faptul că o persoană bolnavă arată semne de slăbiciune se datorează piedicilor care se interpun între suflet şi corpul ei, căci sufletul rămâne în sine neafectat de orice fel de boli corporale. Cugetă la lumina lămpii. Deşi un obiect exterior poate interfera cu razele ei, lumina însăşi continuă să strălucească cu putere nediminuată. În acelaşi fel, orice maladie care provoacă suferinţă corpului omului este un obstacol ce împiedică sufletul să-şi manifeste tăria şi forţa inerente. Oricum, atunci când va părăsi corpul, sufletul va dovedi o asemenea autoritate şi va dezvălui o asemenea influenţă, încât nici o putere de pe pământ nu le poate egala. Fiecare suflet curat, purificat şi sfinţit va fi înzestrat cu o forţă enormă şi se va bucura cu extraordinară încântare.

Cugetă asupra lămpii care este ascunsă sub un obroc. Deşi lumina ei continuă să strălucească, totuşi iradierea este ascunsă privirilor. Tot astfel, cugetă la soarele care a fost întunecat de ori. Observă cum splendoarea lui pare să se fi diminuat, când în realitate sursa acelei lumini a rămas neschimbată. Sufletul omului ar trebui să fie asemuit acestui soare, şi toate lucrurile de pe pământ ar trebui să fie considerate drept corpul său. Atâta vreme cât nici un obstacol extern nu intervine între ei, corpul, în întregimea lui, va continua să reflecte lumina sufletului şi să fie susţinut de puterea lui. Însă, de îndată ce se interpune între ei un văl, strălucirea acelei lumini pare să se micşoreze.

Cugetă iarăşi la soare, când este complet ascuns îndărătul norilor. Deşi pământul este încă luminat de soare, totuşi măsura luminii pe care o primeşte este considerabil diminuată. Numai după ce norii se vor risipi, va putea soarele să strălucească din nou, în plenitudinea gloriei sale. Nici prezenţa norilor, nici absenţa lor nu poate afecta, în vreun fel, splendoarea inerentă a soarelui. Sufletul omului este soarele prin care corpul său este luminat şi de la care îşi extrage seva, şi aşa ar trebui să fie privit.

Cugetă, de asemenea, cu fructul, înainte de a se fi format, se află potenţial în pom. Chiar dac pomul este tăiat în bucăţi, nici un semn, nici  parte oricât de mică a fructului nu pot fi descoperite. Atunci când apare, însă, fructul se manifestă, aşa cum ai observat, în toată frumuseţea sa minunată şi în desăvârşirea sa slăvită. Anumite fructe, într-adevăr, ajung la dezvoltare deplină numai după ce au fost despărţite de pom.”

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *